Context

Un observator este o persoană care observă și poate fi în același timp un dispozitiv sau o structură care permite o privire mai largă, mai cuprinzătoare. Ceea ce presupune o relativă înălțare, o oarecare distanțare. Totuși un observator nu este un turn de fildeș, o nișa, o ascunzătoare. Dacă observația este o metodă fundamentală în științele sociale, atunci toți cei care se revendică de la aceste știinte ar trebui sa fie observatori, inclusiv ai propriilor discipline, ai modului cum se situează ele în lumea socială și față de această lume. Un observator se slujește de instrumente de observare, de lentile care măresc și apropie, permițând să se vadă și să se înțeleagă mai bine. Un observator este în același timp supus el însuși observării, și trebuie să se observe pe el însuși.

Poate fi un observator internațional acela care e capabil să traverseze frontierele, permițând apropierea dintre observatori și compararea unor observații făcute în alte spații și de pe alte poziții. El poate fi un suport de comunicare, permițând schimbul de observații. Poate încerca să depășească barierele lingvistice, poate învăța limbi străine și explica diferențe culturale. Poate fi și trebuie să fie „internaționalist” – în sensul identificării și depășirii etnocentrismelor, dar și într-un sens militant, critic față de efectele globalizării sau mondializarii, care pretind a suprima frontiere atunci când ridică altele. Noile frontiere sociale și economice pot face de altfel obiectul prin excelență al observării, cu atât mai mult cu cât tind să devină marcaje internaționale, dar se și pot ascunde ochiului liber.

Un observator internațional în științele sociale sau al științelor sociale? Putem încerca să re-situăm observația în centrul atenției știintelor sociale, în procesul lor de producere a cunoașterii și de auto-transformare și schimbare. Pot fi observate astfel temele majore, modul lor investigare și de difuzare. Pentru a ști în ce măsură problemele sociale sunt și problemele științelor sociale, vom observa raporturile științelor cu politicul și cu economicul nu doar „interdisciplinar” cât pragmatic. Care este situația economică a acestor științe, care sunt raporturile lor de putere, care legăturile politice, angajamentele, compromisurile (și compromiterile), schimburile de servicii? Observarea gradului lor de autonomie, semnalarea ingerințelor și a exigențelor, instrumentalizările și subordonările, chiar coruperile. Observarea științei sociale nu-i poate exclude pe administratorii științelor sociale, pe aleșii și numiții ei, pe manageri, experți sau scientometri. Observarea prezenței mediatice a reprezentanților științei sociale și modalitățile de recunoaștere a reprezentării, pretinse sau efective, este o alta orientare a Observatorului. Cum sunt mediatizate rezultatele cercetărilor în științele sociale, în ce măsură vulgarizarea presupune și o marcare ideologică, ce foloase aduce intelectualilor publici sau intelectualilor de partid, experților sau think-tankiștilor. Fără a uita observarea legăturilor științelor sociale, mai vechi sau mai noi, cu credințele mai mult sau mai puțin instituționalizate, cu religiile și cultele, uneori cu sectele.

Localizare și mobilitate

Situat la Iași, în inima Moldovei și într-unul din polurile culturale ale României, în același timp aproape de una din frontierele orientale ale Uniunii Europene, OISS va scruta în același timp împrejurimile și va privi peste frontiere. Își propune să fie o interfață pentru a apropia depărtările și pentru a înlesni vizibilitatea activităților din apropiere, de teren, pe teren. Un observator deschis în primul rând tinerilor care deprind teoriile, metodele și arta observației în științele sociale. Învățarea observației presupune însă mobilitate, geografică și socială, ascendentă sau orizontală. Din acest motiv, OISS își propune să înlesnească întâlnirile și schimburile, să fie un punct de spijin al „mobilităților”. Observatori externi vor fi periodic invitați pentru a-și expune observațiile, OISS fiind și un punct de plecare pentru organizarea de colocvii și conferințe, naționale și internaționale, unele dedicate tinerilor cercetători.

Puterea și etica observării

Există un simț al observației, dar el trebuie cultivat, educat, pentru ca observația să capete sens. Observarea sistematică presupune dispozitive și dispoziții pentru observare. În același timp, nu trebuie uitat că observația mai poate însemna impunerea de norme, ținere sub control, „monitorizare”. Distincția în limba româna dintre observare și observație nu există întotdeauna în alte limbi. Ca formă de manifestare a unei autorități, observația este și un instrument al puterii, ale cărei limite sunt de precizat și de definit. Asemenea altor metode, observația se supune unor norme etice și unei deontologii profesionale, recunoscând dreptul la intimitate și la anonimitate. A cere transparența în spațiul public presupune și a te opune exploatării obscene a spațiului privat.