Author Archives: georgia

Conferința inaugurală a ediției aniversare (20 de ani) a Colocviului internațional franco-român în științele informării și comunicării

20e édition du Colloque franco-roumain

20e édition du Colloque franco-roumain

Cea de-a 20-a ediție a Colocviului franco-român în informare-comunicare, intitulată « Intersections. Construction des savoirs en information-communication dans l’espace francophone » va avea loc în perioada 30-31 octombrie și 1 noiembrie 2014, la Universitatea din București.

Ședința plenară de deschidere și Conferința inaugurală vor avea loc joi, 30 octombrie 2014, începând cu ora 9:00 la Sala Constantin Stoicescu, Rectoratul Universității din București, Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46. Conferințele inaugurale sunt susținute de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București, și de prof. univ. dr. Ayuko Sedooka de la  Institutul Universitar Kurt Bösch, Sion, Elveția.

Tematica acestei ediții a conferinței internaționale francofone în domeniul științelor informării și comunicării se concentrează asupra intersectărilor epistemologice, culturale sau legate de preocupări sociale, care definesc cercetarea contemporană în științele informării și comunicării.

Această conferință marchează nu numai aniversarea a mai bine de 20 de ani de la prima ediție a Colocviilor bilaterale franco-române în științele informării și comunicării (Universitatea din București, 1993), ci și a 20 de ani de la instalarea Biroului pentru Europa Centrala și Orientală a Agenției Universitare a Francofoniei (1994) și a mai bine de zece ani de la prima Conferință internațională francofonă în științele informării și comunicării (București, 2003).

Organizatorii colocviului sunt Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București), Centrul de Cercetări asupra medierilor (CREM, Université de Lorraine/Université de Haute-Alsace, France), Centrul I3M (Information, milieux, médias, médiations, Universitea din Nice Sophia Antipolis – Universitatea Toulon, France) și Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științe Sociale – Villa Noël (Universitatea din București).

Această ediție este realizată în parteneriat cu laboratoare de cercetare prestigioase din Franța (Élico, IEP, Lyon, Universitatea Lyon 1, Lyon 2 și Lyon 3; ENSSIB, CIM, Universitatea Sorbonne Nouvelle-Paris 3; CIMEOS, Universitatea din Burgundia; Recom, Universitatea catolică din Louvain, Belgia).

Partenerii români ai colocviului sunt Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Departamentul de Comunicare și Relații Publice (Facultatea de Litere, Universitatea din București), Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (București), Laboratorul de Sociologie a Comunicării și a Spațiului Public al Institutului de Sociologie al Academiei române (București).

Evenimentul se bucură de susținerea Agenției universitare a Francofoniei, Ambasadei Franței la București și a Institutului Francez.

Contact : angelica.marinescu@cerefrea.eu

Sursa informațiilor: http://topub.unibuc.ro/conferinta-inaugurala-a-editiei-aniversare-20-de-ani-a-colocviului-international-franco-roman-in-stiintele-informarii-si-comunicarii/

Problématique

Un peu plus de vingt ans après la première édition des colloques bilatéraux franco-roumains en sciences de l’information et de la communication (Université de Bucarest, 1993), vingt ans après l’installation du Bureau Europe centrale et orientale de l’Agence universitaire de la Francophonie (Bucarest, 1994), et un peu plus de dix ans après la première conférence internationale francophone en sciences de l’information et de la communication (Bucarest, 2003) qui réunissait des chercheurs autour du thème «Supports, dispositifs et discours médiatiques à l’heure de l’internationalisation», la présente manifestation entend dresser un état des transformations à l’œuvre dans la construction des savoirs. À cet effet, les réflexions seront centrées sur les intersections (épistémologiques, culturelles, en lien avec des préoccupations sociales) qui marquent la recherche contemporaine en information-communication.

Pourquoi penser en termes d’intersections ? Trois facteurs motivent ce choix. L’un correspond à des objets de recherche qui sont explicitement au point de rencontre de plusieurs secteurs comme l’attestent de nouveaux vocables (les humanités numériques, les musées numériques, les muséogeeks, le web-journalisme, les mooks, l’identité numérique, l’e-réputation, la démocratie numérique …).
Un autre consiste dans le fait que mener des travaux sur ces objets nécessite de se situer à l’intersection de plusieurs disciplines et appelle, comme par le passé mais pour des raisons particulières, la mise au point de méthodologies adaptées. Par exemple, extraire et analyser des données numériques dans de grands corpus suppose de dépasser le geste technique pour y associer une dimension sociale.
Enfin, de tels mouvements provoquent un réagencement de la composition des collectifs de chercheurs, ce qui peut avoir un impact sur la redéfinition de leurs thématiques de travail.

Sous cet angle, les travaux engagés sur les humanités numériques, au-delà de considérations étroitement techniques, articulent l’informatique et des sciences humaines et sociales et contribuent à déplacer les frontières disciplinaires avec des phénomènes de coupure et de suture, de porosité et de capillarité. En outre, ces questionnements peuvent mettre en jeu des approches en termes de générations, de genre, d’internationalisation de la communication, de transferts culturels, d’éthique et bien sûr d’innovation. C’est l’analyse de tout ou partie de cette dynamique, selon une perspective épistémologique, qui est requise dans les propositions de communication. Ceci est d’autant plus important que de telles intersections conduisent à modifier la cartographie des recherches menées en information-communication (objets, théories, méthodes, collaborations …). À terme, elles devraient avoir un impact sur les formations.

Les résumés des communications peuvent être consultés ici : Resumes_CIFSIC2014

Le programme de la conférence peut être consulté ici : Programme

Pentru mai multe detalii puteți consulta pagina webhttp://www.studiimedia.ro/20e-edition-du-colloque-franco-roumain/

Colocviul internațional „Științele sociale și publicurile lor. Angajament și distanțare”

Organizatori: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, le Réseau Acteurs Emergents (RAE-FMSH, Paris), le Comité de Recherche « Petites sociétés et construction du savoir » (CR 24 de l’Association Internationale des Sociologues de Langue Française)
Coordonator: Prof. univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu
Perioada: 22 – 23 septembrie 2011
Locație: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Participanți: Peste 50 cercetători şi cadre universitare din Franţa, Suedia, Brazilia, Bulgaria, Republica Macedonia, China, Elveţia, Canada, Grecia, Senegal, Congo, România.

Axele tematice ale colocviului:
I. Publicul internaţional şi efectele contradictorii ale internaţionalizării schimburilor ştiinţifice
II. Publicuri profesionale şi publicuri profane
III. Implicare şi distanţare. O serie de întrebări privesc strategiile dezvoltate de instituţiile naţionale ca răspuns la noile constrângeri externe, de ordin politic sau financiar.

Manifestarea a fost organizată cu sprijinul:
• Agenţiei Universitare a Francofoniei, Biroul pentru Europa Centrală şi de Est, Bucureşti
• Fondation de la Maison des Sciences de l’Homme, Paris
• Institutul Cultural Francez din Bucureşti
• Centrul Cultural Francez din Iaşi
• Consiliul Judeţean Iaşi
• Delegaţia Wallonie-Bruxel

Parteneri media:
• TVR Iasi
• Radio Iasi
• Ziarul de Iasi

Broșură de prezentare (Lb. română)

Broșură de prezentare (Lb. franceză)

Fotografii de la colocviu

Revista Psihologia Sociala in Observator International in Stiinte Sociale

Noua serie a revistei PSIHOLOGIA SOCIALĂ a început anul trecut printr-un număr dedicat fondatorului ei, profesorul Adrian Neculau. Revista este de acum înainte accesibilă și on-line la această adresă, sub un dublu format: cel al articolelor din ARHIVA revistei, a căror așezare în pagina este în curs prin grija lui Alexandru Apostol, și cel al unor TEXTE COMPLEMENTARE celor publicate în ediția tipărită a revistei. Putem acorda astfel spațiu articolelor al căror volum depășește limitele impuse de editor și realiza concomitent o difuzare mai largă și o actualizare mai rapidă a conținutului oferit. RPS și OISS devin de acum încolo cele două fațete ale unui proces de comunicare deschis tuturor celor interesați de cunoaștere și acțiune în spațiul social.

Lansare de carte și expoziție de fotografie

Marți, 25 februarie 2014, ora 17.30 la Librăria TAFRALI (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Corpul B, parter), are loc lansarea noilor apariţii din colecţia Observatorul social a editurii universităţii:

  • Les sciences sociales et leurs publics. Engagements et distanciations, editat de Mihai Dinu GHEORGHIU și Paul ARNAULT: cuprinde actele colocviului cu același titlu, organizat în 2011.
  • Parentalitatea pe înţelesul tuturor. Pertinenţa şi derivele unui concept, Catherine SELLENET, traducere de Elena COJOCARIU: sintetizează discuţiile despre parentalitate din ultimele decenii.
  • Sociologie electorală. Alegeri, alegători şi comportamente de vot, Romeo ASIMINEI: analiza modelelor și mecanismelor procesului electoral.
  • Ideologia operetei şi modernitatea vieneză. Un eseu de istoria culturii, Moritz CSAKY, traducere de Cristina SPINEI: volum dedicat operetei vieneze.
  • Dezvoltarea regională şi resursele umane, Camelia MEDELEANU: prezintă disparităţi sociale şi economice, precum și valorificarea resurselor umane comunitare la nivel local, naţional şi european.
  • Dincolo de gratii: impactul executării pedepsei asupra foştilor condamnaţi, Diana NASTASA: abordare fenomenologică a infracţionalităţii, relevând impactul pedepsei asupra reintegrării sociale a foştilor condamnaţi.
  • Fondurile structurale în Consorţiul Universitaria, Geta MITREA: prima cercetare realizată asupra beneficiarilor de burse doctorale din Fondul Social European (POSDRU).
  • De asemenea va fi prezentat volumul Danielei Gîfu, Temeliile Turnului Babel. O perspectivă integratoare asupra discursului politic, apărut la Editura Academiei Române. Volumul propune o abordare globală, comprehensivă şi comparativă a comunicării politice în lumea contemporană.

Prezintă prof. univ. Anton Carpinschi, prof. univ. Andrei Corbea-Hoisie, prof. univ. Nicu Gavriluță, prof. univ. Mihai Dinu Gheorghiu, prof. univ. Vasile Ișan.

Evenimentul va fi deschis prin vernisarea expoziției de fotografii, Așteptare, a Dianei Fârte. Prezintă pr. Felix Roca.

Vă aşteptăm cu drag!

Colocviu internaţional CERCETĂTORI SAU EXPERŢI? PROFESII ŞI OCUPAŢII ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR SOCIALE

Programul colocviului:

8:30 – 9:00: Primirea şi înregistrarea participanţilor
9:00 – 9:15: Deschiderea colocviului – Cuvânt introductiv prof. univ. dr. Anton Carpinschi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

9:15 – 10:45: Sesiunea I de comunicări
Moderator: prof. univ. dr. Anton Carpinschi
Rolul motivaţiei asupra performanţei în cercetarea universitară (Cercet.postdoc Daniela Gîfu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Inserţia pe piaţa muncii – construct sociologic. Evaluarea studiilor şi a formării universitare de către studenţi sau absolvenţi (Dr. Adrian Netedu, Academia Română, filiala Iaşi)
Sociologie sau antropologie socială? (Dr. Cătălin-George Fedor, Academia Română, filiala Iaşi)
Le Musée contemporain – quelle profession? quel public? (Dr. Coralia Costas, Complexul Naţional Muzeal Moldova, Iaşi)

10:45– 11:00: Pauză de cafea

11:00 – 12:30: Sesiunea a II-a de comunicări
Moderator: Dr. Adrian Netedu
Grupul literar „Echinox” sub regimul comunist (Drd. Sergiu Ghica, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Reprezentarea parentalităţii timpurii în presa scrisă (Drd. Daniela Sîrbu (Costăchescu), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Sociologia în era internetului (Drd. Elena-Irina Macovei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Dialectica Occident-Islam ca obiect de studiu al ştiinţelor sociale ȋn contextul globalizării (Drd. Costel Iordan, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)

12:30 – 13:30: Pauza de masă

13:30 – 15:00: Sesiunea a III-a de comunicări
Moderator: Prof. univ. dr. Ana Stoica Constantin, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Tonalităţi umoristice în predicile clericilor ortodocşi (Masterand Ana-Maria Durilă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Les sociologues dans la confrontation avec la „public sociology”: le rôle de l’intellectuel public (Drd. Delia Bădoi, EHESS Paris, Universitatea Bucureşti)
Reuşita şcolară şi reuşita socială (Dr. Maria Alexandrescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi)
Incluziunea elevilor cu cerințe educative speciale – o soluție viabilă pentru învățământul românesc? (Dr. Mihaela Grasu, Profesor, Școala Gimnazială Specială „C. Păunescu” Iași)

15:00 – 15:30: Pauza de cafea

15:30 – 17:30: Masa rotundă – Doctoratele în ştiinţele sociale între spaţiul academic şi piaţa muncii. Traiectorii şi strategii, individuale şi colective.
Invitaţi: Conf. univ. dr. Adrian Netedu, Prof. univ. dr. Lucian Nastasă Kovacs (Cluj), Conf. univ. dr. Marius Lazăr (Cluj), Prof. univ. dr. Liliana Deyanova (Sofia)
Moderator: Prof. univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Colocviul Internaţional CEPRO 2013 – „Cercetători sau experţi? Profesii şi ocupaţii în ştiinţele sociale”

APEL LA COMUNICĂRI:

Organizatori: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Perioada: 17-18 mai 2013

Locaţia: Iaşi

După succesul primei ediţii din 2011 – „Angajare şi distanţare în ştiinţele sociale” – , avem plăcerea de a vă anunţa organizarea celei de-a doua ediţii a Colocviului internaţional CEPRO – „Cercetători sau experţi? Alegeri problematice între cercetare, profesie şi ocupaţie în domeniul ştiinţelor sociale”.

CEPRO este un eveniment ştiinţific internaţional care îmbină cele două dimensiuni ale ştiinţelor, teoretică şi practică, inclusiv ale ştiinţelor sociale, manifestate prin educaţie/cercetare şi în domeniul serviciilor distincte de acest mediu, specifice pieţei muncii.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi vă invită să participaţi la Colocviul Internaţional CEPRO 2013 – „Cercetători sau experţi? Alegeri problematice între cercetare, profesie şi ocupaţie în domeniul ştiinţelor sociale”, care se va desfăşura la Iaşi, în perioada 17-18 mai 2013.

Principalele teme abordate în cadrul conferinţei sunt următoarele:

* dedublarea profesională şi / sau ocupaţională;
* raportul profesie-expertiză-amatorism;
* experimentarea şi explorarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării;
* comunităţi şi instituţii ştiinţifice;
* cunoaştere profesională, cunoaştere fundamentală şi activitate academică;
* cercetare teoretică sau cercetare-acţiune;
* motivaţie şi mobilizare pentru cercetare şi profesie.

Participarea poate fi în sală sau prin video-conferinţă Skype.

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un rezumat al comunicării de maximum 300 de cuvinte în limba română, franceză sau engleză în format doc sau rft la adresele: irina.macovei@oiss.ro sau daniela.gifu73@gmail.com până la data de 5 aprilie 2013.

Lucrările, în limbile română, engleză sau franceză, trebuie să nu depăşească 10-12 pagini şi să respecte formatul specificat la adresa indicată. Volumul, cuprinzînd actele conferinţei, va fi publicat la Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, categoria B – (recunoaştere CNCS).

Termenul final pentru trimiterea lucrărilor este 22 aprilie 2013.

Datele importante:
* 05 aprilie 2013 – trimiterea rezumatelor
* 08 aprilie 2013 – notificare de acceptare
* 22 aprilie 2013 – trimiterea formei finale a lucrărilor
* 30 aprilie 2013 – primirea recenziilor
* 12 mai 2013 – trimiterea formei finale a lucrărilor în vederea publicării.

Mai multe detalii aici.

Sociologia intelectualilor

Bilanţ de etapă la Cafeneaua critică (Club A, miercuri 6 februarie 2013)

Cafeneaua critică, Miercuri 6 februarie 2013, orele 19.00-21.30, Club A Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 Invitaţi: Mihai Dinu Gheorghiu, Camelia Crăciun şi Zoltán Rostás

Ultimele aparitii din colectia „Observatorul social”, lansate la Libraria „Orest Tafrali”

Libraria „Orest Tafrali” a Universitatii „Al.I. Cuza” va gazdui joi, 31 ianuarie, incepand cu ora 18, lansarea ultimelor aparitii din colectia „Observatorul social” a Editurii UAIC, precum si a unui volum bilingv de versuri.

Pe lista ultimelor aparitii din colectia mentionata se afla urmatoarele titluri: „La mobilité des élites. Reconversion et circulation internationale”, „Oameni ai ideilor: perspectiva unui sociolog”, „Fascisti, comunisti si tarani. Sociologia mobilizarilor identitare romanesti (1921-1989)” si „Constructia identitatii intr-o societate totalitara. O cercetare sociologica asupra scriitorilor”.

Primul volum, editat de Mihai Dinu Gheorghiu, reuneste mai multe studii de sociologie a elitelor realizate de autori cunoscuti din Franta, Brazilia, Romania, Maroc, Senegal si Ungaria.

Al doilea titlu, semnat de Lewis Coser, este tradus pentru prima oara in tara de Camelia Craciun si abordeaza pe larg notiunea de „intelectual” si modul in care intelectualii au interactionat cu politicul de-a lungul istoriei.

Al treilea volum, scris de politologul belgian Antoine Roger si tradus in romana de Camelia Runceanu, prezinta dintr-o perspectiva inedita „crizele de identitate” nationala ale romanilor in decursul timpului. Analiza autorului combina observatiile privind dependenta economica a Romaniei la nivel international cu raporturile stabilite pe plan intern intre elitele sociale si taranime.

Ultimul titlu amintit constituie o carte pasionanta (editia a II-a) scrisa de cunoscutul prozator si sociolog Dan Lungu despre conditia scriitorului in perioada comunista.

Cu prilejul lansarilor, vor lua cuvantul universitari si personalitati ale vietii culturale iesene, precum Liviu Antonesei, Anton Carpinschi, Andrei Corbea-Hoisie, Mihai Dinu Gheorghiu si Dan Lungu.

Prezentarea acestor aparitii editoriale se va incheia printr-o asociere inedita intre stiintele sociale si poezie, prin lansarea volumului de versuri „Pacatul nelinistii/Le péché de l’inquiétude”, publicat de Daniela Gifu la Editura EIKON din Cluj-Napoca. Acest volum este expresia unui „dor purtat in suflet o vreme-ndelungata”, ce se manifesta atat in cautarea fireasca a implinirii prin iubire, cat si intr-o generala stare de gratie si gratitudine fata de Dumnezeu pentru darul iubirii.

Conferința internațională „Învăţământul de partid şi şcolile de cadre”, Sibiu

Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, organizează în zilele de 26-27 octombrie 2012 workshop-ul Învăţământul de partid şi şcolile de cadre în România comunistă. Context naţional şi regional.

Deschiderea lucrărilor va avea loc pe 26 octombrie, ora 9, la Sala de conferinţe a Hotelului „Apollo Hermanstadt“. Workshop-ul este finantat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România şi reuneşte istorici, sociologi şi politologi din România, Germania, Republica Moldova şi Ungaria.

Pentru detalii și agenda evenimentului, accesați adresa http://www.ulbsibiu.ro/ro/stiri/news.php?news_id=1798.