Autor:
Mihaela Ciobanu Grasu

Link:
http://www.revistacalitateavietii.ro/2012/CV-1-2012/04.pdf

Scurtă descriere:
Lucrarea de doctorat Incluziunea copiilor cu cerinţe educative speciale în învăţământul de masă realizată de Mihaela Ciobanu Grasu, sub conducerea ştiinţifică a profesorului universitar dr. Mihai Dinu Gheorghiu a fost susţinută în septembrie 2012 la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi. Teza descrie şi analizează câmpul instituţional şi profesional de intervenţie, comparând situaţia din ţară cu cea din Franţa. În plus, evidenţiază efectele sociale ale procesului de incluziune, identifică provocările la care trebuie să facă faţă profesioniştii, practicile la care ei recurg.

Demersul de cercetare combină analiza conceptelor teoretice, cu cea a documentelor şi cu cea empirică. Noţiunile dialectice de excluziune şi incluziune socială au stat la baza cadrului conceptual al temei. În timp ce excluziunea socială înglobează disfuncţiile societăţii, incluziunea conduce la măsurile luate în vederea creşterii participării la viaţa socială. Pe lângă aceste două noţiuni, a fost necesară explicarea câmpului social, ca spaţiu în care se desfăşoară lupta dintre incluziune şi excluziune. De asemenea, au fost definite frontierele sociale, ele fiind instrumentele ce intervin în vederea distingerii celor ”incluşi” de cei ”excluşi”. În plus, a fost explicată starea de risc social, ce reprezintă o caracteristică a subiecţilor ce sunt în pericol de a intra în situaţia de marginalizare şi excludere. O incursiune prin paradigmele sociologiei educaţiei s-a impus pentru a înţelege cauzele multiple şi complexe ce stau la baza inegalităţilor în sfera educaţiei, dar şi din cauza interdependeţei dintre excluziunea în sfera educaţiei şi cea socială. Am evidenţiat principalele măsuri adoptate de diferite ţări în vederea egalităţii şanselor la educaţie, creşterii coeziunii sociale sau depăşirii situaţiilor de vulnerabilitate. Dintre aceste măsuri, a fost tratată în special educaţia incluzivă.

Rezultatele cercetării confirmă ipotezele formulate iniţial. Alegerea incluziunii ca formă de şcolarizare pentru copiii cu cerinţe educative speciale (CES) este rezultatul unui complex de factori. Pe lângă criteriul obiectiv, cum este gradul deficienţei copilului, intervin factori socio-economici, precum implicarea familiei, şi politica faţă de incluziune a şcolii.

Incluziunea elevilor cu CES este o sursă de conflict între instituţiile de învăţământ şi cele de asistenţă socială. Profesioniştii din învăţământ se aşteaptă ca în şcolile incluzive să fie orientaţi doar elevi cu deficienţe uşoare, eventual moderate. La rândul lor, profesioniştii din domeniul asistenţei sociale, ce propun forma de şcolarizare a elevilor cu CES, consideră că personalul din învăţământ nu furnizează informaţii complete, astfel încât să poată fi evaluate corect cazurile şi nu orientează la timp elevii cu dificultăţi de adaptare şcolară. Între cadrele didactice din şcolile incluzive şi specialiştii nou angajaţi apar forme de ”cooperare forţată”, ca delegarea responsabilităţii sau devalorizarea activităţii. Profesorii resimt activitatea în clasele incluzive ca pe o ”dublă constrângere”, deoarece ei aleg să le acorde atenţie elevilor cu CES sau celorlalţi elevi din clasă. Unele cadre didactice pun accent mai mare pe dimensiunea afectivă şi au o mai mare disponibilitate sufletească de a ajuta elevii cu CES. Ei se simt valorizaţi, atunci când elevii şi părinţii acestora îşi manifestă recunoştinţa. Pentru alte cadre didactice, dimensiunea intelectuală este prioritară. Astfel, ei se axează pe cei mai buni elevi pentru a obţine de la ei performanţă şi rezultate bune la concursuri. Acest lucru determină acumularea de capital simbolic, ceea ce face ca activitatea lor să fie recunoscută şi valorizată social.

Incluziunea elevilor cu CES implică o acţiune de mobilizare. Şcoala trebuie să ofere servicii complementare celor educaţionale, să deţină resurse suplimentare, să colaboreze cu alte instituţii din comunitate. Profesorul de sprijin trebuie să dea dovadă de autoritate profesională şi bune capacităţi de relaţionare ca să antreneze întreaga echipă în munca cu elevii cu CES. Este nevoie ca părinţii să mobilizeze capitalul social de care dispun în vederea acceptării şi menţinerii copilului într-o şcoală de masă.

Lucrarea evidenţiază o serie de soluţii de îmbunătăţire a incluziunii elevilor cu CES în şcolile de masă bazate pe modele de bune practici. Totodată atrage atenţia asupra unor mecanisme de adaptare secundară ce pot genera fenomenul de violenţă instituţională asupra elevilor cu CES.